Cum se comporta o tableta cu sistem de operare Tizen? [VIDEO]
Mai jos puteti vedea primul clip menit sa demonstreze meritele platformei Tizen, un nou sistem de operare pentru smartphone-uri si tablete.
Se vehicula ca ar fi murit. Se pare insa ca stimulul financiar de aproximativ 4 milioane de dolari menit sa incurajeze dezvoltatorii de aplicatii pentru Tizen si-a atins scopul.
Chiar daca mai e mult pana cand noul OS va reusi sa redefineasca experienta mobila, cum si-au propus creatorii sai, e interesant sa vedem in sfarsit o experienta in format video de utilizare a noii platforme. Trecand peste faptul ca in piata competitiva actuala doar incercarea de reinventare a unui sistem de operare mai are o sansa sa ajute vanzarile de noi gadgeturi, e interesant de urmarit cum functioneaza o tableta cu Tizen.
In clipul de mai sus putem vedea o varianta incipienta de Tizen 2.0, cu numele de cod Magnolia. Aceasta ruleaza pe un hardware experimental, care va lua o forma finala candva in octombrie, in cadrul Smartphone & Mobile Expo. Din pacate, tableta expusa, nici cand va fi mai inchegata, tot nu va putea fi achizitionata de utilizatorii de rand. In acest stadiu de dezvoltare se lucreaza la o tableta pentru creatorii de software. Aceasta va include un panoul de 10,1 inci cu rezolutie WUXGA, 2GB RAM, un procesor ARM Cortex A9 tactat la 1,4 GHz, o cantitate de 32GB de memorie interna, conectivitate WiFi, doua camere si un slot pentru carduri de memorie.
Personal, cred ca va fi nevoie de mult mai mult decat atat pentru a ciunti un pic din suprematia vanzarilor de terminale cu Android sau macar cu iOS.